Epava navei Slatina ameninta navigaţia pe Dunare si pune in pericol activitatea Santierului Naval Damen
martie 25, 2012
Istoria Scufundarii
aprilie 1, 2018

Stai pe fundul apei, cu 50 de kilograme greutate în spate. E întuneric. Parcă eşti într-o cameră în care cineva a stins lumina şi esti nevoit să cauţi pe pipăite. Trebuie să colectezi probe, să măsori suprafeţe, să găseşti cadavre. Apa e rece, plasele pescarilor sunt peste tot, parcă înoţi prin ceaţă. Este o zi obişnuită din viaţa scafandrilor profesionişti.

O victimă aflată sub apă nu se caută haotic, ci numai după ce este marcat „locul posibilei dispariţii” cu ajutorul unor balize. „Putem să căutăm în cerc, în semicerc sau în triunghi şi numai după ce am interogat martorii, pentru a avea o idee asupra zonei în care se află cadavrul”, descrie, pe scurt, Claudiu Dragoş, scafandru salvator la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti (ISUMB), paşii unei operaţiuni. Meseria lui e să caute oameni dispăruţi sub ape, maşini scufundate, arme sau droguri aruncate în apă. Astăzi l-am găsit la un antrenament pe lacul Fundeni, alături de coechipierii săi, Mihai Flentea şi Cristian Colţan. E prima ieşire după iarna grea care a îngheţat toate lacurile din jurul Bucureştiului. „În lacuri este destul de greu să te orientezi, pentru că nu vezi nimic. La mare, e mult mai uşor, vezi soarele din apă, te orientezi după el. Observi cum s-a format nisipul, ştii în ce direcţie sunt valurile. Ai cumva repere: nord, sud, est, vest”, spune Dragoş, care de zece ani de când e scafandru a participat la sute de misiuni de salvare – copii înecaţi, chinezi exe-cutaţi, sinucigaşi.

Copiii înecaţi, misiune delicată

Cele mai grele sunt misiunile care implică minori. Dragoş este tatăl unui băieţel de 6 ani, Ştefan, şi înţelege durerea părinţilor de pe mal, care aşteaptă salvatorii să le scoată pruncii de sub ape. „Am asistat la multe situaţii în care părinţii vroiau să se înece şi ei. Treaba ta ca salvator nu este să îi linişteşti, ci să te concentrezi asupra misiunii. E important să nu apară şi alte victime, care să îţi îngreuneze sarcina”, spune Dragoş. Accidente se întâmplă tot timpul, fie iarnă, fie vară. „Îmi aduc aminte de un caz din Argeş, când s-a prăbuşit malul râului. Doi veri, unul de 7, unul de nouă ani s-au înecat împreună, unul încercând să îl salveze pe celălalt”, rememorează Dragoş. Apoi punctează către mijlocul lacului Fundeni, unde a găsit acum câţiva ani un jeep scufundat.

Scufundări sub gheaţă

Fiecare scafandru salvator are „morga lui virtuală”. Dar asta nu îl împiedică să îşi facă meseria în continuare. Întocmai ca medicul care operează fără milă, scafandrul merge în misiune fără teamă. „Nu înseamnă că îţi pierzi umanitatea sau că nu te doare când vezi situaţii cum a fost cea de la Tarniţa din Cluj, când tatăl s-a sinucis alături de cei doi copii, legându-l pe unul dintre ei cu un cablu. Dar mergi mai departe, pentru că asta e meseria ta”, spune Dorel Onaca, scafandru de mare adâncime şi proprietarul unei firme de scafandri din Constanţa. Misiunea de la Tarniţa a fost una dificilă. Lacul era acoperit de gheaţă, iar temperatura apei nu depăşea 4 grade Celsius. Cei opt scafandri ai lui Onaca s-au descurcat însă exemplar, iar cele trei cadavre au fost aduse la suprafaţă într-un timp aproape record.

30 de scafandri certificaţi pentru adâncimi mari

Scafandrii de mare adâncime sunt o categorie specială de profesionişti. Dacă îi vezi, îţi par nişte munţi de oameni. Mulţi dintre aceştia au peste 1,90 m înălţime, depăşesc 100 de kilograme, îşi pot ţine respiraţia sub apă foarte mult timp, au nervi de oţel şi o viteză de reacţie excelentă. Majoritatea sunt pregătiţi la Centrul de Scafandri din Con-stanţa, în regim militar, şi doar ei pot să coboare în ape cu peste 60 de metri adâncime. Atunci când scafandrii salvatori ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) nu reuşesc într-o misiune (n.r. – aceştia sunt pregătiţi să intervină doar până la o adâncime de 40 de metri), cei de mare adâncime intervin.

Analize de sânge perfecte, teste psihologice cu greutate

În România sunt doar câteva zeci de scafandri (aproximativ 30) certificaţi pentru scufundări de mare adâncime. Pregătirea unui astfel de scafandru durează aproximativ opt ani, timp în care trebuie să obţină tot felul de certificări, să demonstreze că poate să coordoneze activităţi de scufundare, că ştie să lucreze cu barocamera, compresoare, supresoare, instalaţii de răcire, de regenerare, de amestec respirator sau de stocare de gaze.

Nu oricine poate ajunge scafandru de mare adâncime, ci doar un om sănătos, cu analizele de sânge, de urină, de inimă, neurologice perfecte. Testele psihologice pe care le trece un scafandru sunt mult mai complexe decât cele pe care le dă un şofer profesionist sau un posesor de armă. Sunt tot felul de scheme logice, desene, teste de memorie, multe întrebări, toate concentrate într-o oră şi jumătate de examen. „Judecata limpede şi calmul sunt esenţiale în această meserie. Un coleric sau cineva care se pierde în condiţii de stres ori în faţa neprevăzutului nu poate să devină scafandru. Acesta va avea tendinţa să iasă la suprafaţă, iar asta poate duce la un număr mare de accidente”, explică scafandrul Jeno Szabo, reprezentantul Asociaţiei NAUI în România, una dintre cele mai importante asociaţii interna-ţionale de brevetare a scafandrilor şi instructorilor. Cele mai multe accidente de scufundare se petrec din cauza unor atacuri de panică şi mai rar din cauza unor probleme tehnice. Probele fizice pe care trebuie să le treacă un scafandru profesionist sunt şi ele „draconice”: rezistenţă la alergat pe o distanţă de 3.000 de metri, înot viteză la 100 de metri, înot rezistenţă la 1.000 de metri. Plus multe altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!